Recomandări Rețete

Somon cu sos de lămâie și salată

Un preparat din pește savuros, care necesită relativ puține ingrediente și timp, și încă și mai puțină abilitate culinară.

Pentru 2 porții, avem nevoie de:

  • 2 medalioane de somon (sau fileuri);
  • 2 linguri de zeamă de lămâie;
  • 2 lingurițe muștar;
  • puțin ghimbir proaspăt dat prin răzătoare;
  • câteva linguri de ulei, preferabil de măsline;
  • 2-3 linguri mărar tocat;
  • 2-3 linguri busuioc proaspăt tocat;
  • sare și piper după necesități;
  • o pungă amestec de salată (aisberg, rucola, baby spanac, valeriană etc.), e potrivit orice găsiți preambalat în comerț.

Cum procedăm:

Facem un sos pe bază de zeamă de lămâie, pe care o amestecăm inițial cu ghimbir și muștar. Încorporăm apoi 4 linguri de ulei, pe care îl picurăm treptat și învârtind în sos ca-n maioneză. Nu uităm să condimentăm cu sare și piper după gust. Lăsăm puțin sosul să se odihnească, timp în care ungem medalioanele de somon cu 1-2 linguri de ulei, le pudrăm cu sare și piper și le așezăm pe câte o bucată de folie de staniol, unsă și ea cu puțin ulei. Punem câte o lingură de mărar și una de busuioc pe fiecare fileu de pește, presând puțin să se lipească, după care strângem bine folia în jurul peștelui și așezăm pachețele pe grătarul bine încins în prealabil. Recomandăm aproximativ 3-4 minute de frigere pe fiecare parte, asta și în funcție de grosimea bucăților de pește. După ce luăm pachețelele de pe grătar așteptăm să se răcească timp de câteva minute înainte de a le desface.

Între timp, putem amesteca mărarul și busuiocul rămase în sosul de lămâie și așezăm amestecul de salată pe farfurii. Turnăm puțin sos peste salată, punem câte o bucată de somon și peste el distribuim și restul de sos.

Poftă bună!

Advertisement

Post Comment