Rețete

Crap la cuptor cu morcovi și ceapă

Ingrediente

  • 1 crap proaspăt de cca 1 kg
  • 1 lămâie
  • 1 ceapă
  • 6-8 căței de usturoi
  • 1 pahar de vin alb
  • 2 roșii
  • Cimbru, verdeață tocată
  • 1 kg cartofi
  • 4-5 morcovi medii
  • Rețetă pentru 4-6 persoane
  • Timp de preparare: 6o min

Mod de preparare

Se curăță crapul de solzi, se scoate urechea cu osul respectiv, care are un gust amar, se eviscerează, se spală și se sărează.

Trebuie lăsat aproximativ 10 minute pentru a lua sare, timp în care curățați ceapa și morcovii, le tăiați în felii foarte subțiri și le așezați în cratiță sau în tava cu capac, de preferat din fontă.

În vasul de gătit se pune puțin ulei peste ceapă și morcovi plus o cană de apă.

Burta crapului se umple cu roșii tocate, verdeață, usturoi tocat și puțină ceapă.

Peștele se așează peste stratul de legume și se lasă la foc tare 15 minute, se pune vinul peste el și se mai lasă 30-35 min.

Se poate servi alături de o garnitură de cartofi fierți cu pătrunjel tocat deasupra și peste pește se poate stoarce și puțină zeamă de lămâie.

Este recomandat un vin alb ușor.

Advertisement

Post Comment